Depresia post vacanta.

Adorm. Suna telefonul. Raspund pe jumatate adormita incarcand sa-mi dau seama cu cine vorbesc, unde ma aflu, unde se alfa cel cu care vorbesc, cand am adormit si altele. Pana inchid telefonul am aceiasi senzatie ciudata de spaima si nelamurire. Apoi ramane doar senzatia ciudata. Imi lipseste ceva. Sunt acasa si am adormit in patul meu pana sa apuc sa deschid cartea. Imi lipseste senzatia de usor, de plutire. Vara asta am invatat ca nu ai nevoie de mult ca sa plutesti. Metaforic vorbind trebuie sa stii pasii si sa fi condus de cineva care se uita doar in ochii tai. Iar apoi nu poti uita acea privire. De fiecare data cand inchizi ochii nu mai e negru, ci sunt acei ochi si senzatia de plutire. E foarte usor sa plutesti. Mai ales cand compania e placuta. Cand te ridici deasupra intrbarilor si intri intr-un ritm pe care stii ca nu-l poti pastra multa vreme asa ca te bucuri de el. De ritm si de plutire. Te bucuri de toate lucrurile banale ca si cum stii cu siguranta ca urmeaza sa mori. Te bucuri de cafea, de cola cu multa gheata, de portia delicioasa de mancare, de hainele curate de bumbac dupa dus, de nectarine, de fiecare dans, de baia in mare, de baia in mare noaptea, de fiecare pahar de vin, de fiecare tigara, de fiecare shot, de fiecare privire, de fiecare compliment, de fiecare regret care parca nu mai e al tau.
E mai usor sa plutesti daca te distantezi putin de tine, cand cobori inapoi te vei simti mult mai greu.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: