La 3 fix am mutat ceasul la 4.

Dupa cum spuneam ieri inainte sa plec de-acasa, eu oricum tot la 10 ma trezesc chiar daca ma culc la 11 noaptea sau la 5 dimineata. Doar ca acum zecele e 11 si parca s-au intamplat prea multe de cand am plecat pana cand m-am inotrs de-acasa. A fost una din noptile alea la care daca ai incepe sa povestesti ai trage mult aer in piept de parca n-ai mai putea sa respiri pana la sfarsitul istorisirii, dar pe care il expiri in intregime in primul “paaaai…”. Senzatia aia ciudata, de apasare, ca nu poti cuprinde intr-un gand tot ce vei avea sa spui.  Ca e ca un film. Sau ca o carte de care tragi putin la sfarsit pentru ca nu vrei sa se termine. Imi mai vin in minte nopti la care am avut senzatia asta, de fapt perioade de timp de cam 24 de ore, pe care trecerea timpului nu le-a facut sa para mai putin interesante si intense. Pentru ca asta ma gandesc adeseori. Ca ma simt eu acum asa pentru ca sunt entuziasmata, pentru ca deabea m-am trezit din somn si sunt intr-o stare  mai emotionala pentru ca sunt nedormita si ma doare corpul si inca mai am alcool in sange. Dar nu e asta.

Sper sa scriu intr-o zi povestile astea, cu un amanunt moderat, sa fie scenarii, sa fie poate doar povestiri, sa-mi spuna cineva din exterior daca sunt interesante doar in capul meu, cum e pentru fiecare interesanta propria viata, sau e ceva putin mai mult.

Fragment:

” Am urcat scarile si am iesit din club. Sunt sigura ca aveam cumva o senzatie asemanatoare. Noi ne si intretinem un anumit dramtism pentru ca ne plac asa mult filmele incat uneori ne place si sa ne vedem in interiorul lor. ‘Parca suntem intr-un afis de film.’ ‘Da.’ am raspuns. Eu eram pe langa bicicleta mea portocalie, in bocanci si maneca trei sferturi cu vesta gri de fas peste. El avea esarfa si palarie.  Era 6…de fapt fosta ora 5. Am mers fara sa stim exact magazinul unde vom ajunge. El a intrat sa ia 2 cafele, eu am asteptat afara cu bicicleta. Intre noi era un geam mare si transparent, destul de curat. Pe partea din magazin era un frigider de inghetata, pus acolo si ca sa nu ai senzatia ca poti intra. Vorbim prin semne, chiar si doamna care face cafeaua mai intreaba daca vreau zahar, aratandu-mi pliculetele. Ma gandeam cum ma vad din magazin, pentru ca lumina care venea din interior era destul de puternica, iar afara nu se luminase inca, dar mai era putin. E asa de brusca schimbarea de la noapte la zi. Putin nu te uiti spre cer si se  lumineaza.(…) Incepuse sa picure. Am decis ca e momentul sa plec spre casa. Era deja lumina dar inca mai erau aprinse farurile masinilor. Am mers repede. Aveam esarfa pe cap. Duminica dimineata e asa liniste. Parcul e gol. Imi place senzatia asta de pustiu. E cam ca la mare, sau poate doar asociez eu asa pentru ca acolo m-au mai prins dimineti mai multe. Mi-ar placea sa fiu la mare pe 23 august.  Strada e goala. Totusi mai sunt cativa oameni matinali cu caini, sau spre serviciu. N-am mai fost niciodata la ora asta in parc. Am mai fost doar o data la o ora apropiata pe bicicleta, dar nu era bicicleta mea. Am iesit din parc, a fost prima oara cand am putut sa travesez direct la iesire, pentru ca erau foarte putine masini. Mergeam relaxata desi imi era putin frig si-mi batea vantul in fata, motiv pentru care trebuia sa pedalez mai tare. Stiam ca sunt aproape de casa, asa ca nu ma speria faptul ca imi simteam picioarele obosite, aproape epuizate de atat mers, pedalat, dansat. Aerul rece e placut dupa tot fumul de dinainte si parca imi curata plamanii. N-am fumat de loc in noaptea asta. Ma gandeam la creionul meu galben.”

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: