______________________________20 days left!

February 1, 2011

 

Astazi este 1 februarie. Pe 20 februarie 2010, o zi in care eram probabil foarte plicitsita m-am decis sa incep un proiect in care sa-mi fac cate o poza in fiecare zi. Mie. Nu pentru ca ma consider frumoasa. Aproape dimpotriva. Am facut mai bine ca nu am cautat atunci pe net. M-as fi lasat imediat cand as fi vazut cat de multa lume face chestia asta. Exista site-uri speciale exact pentru proiectele astea. Cautati… sunt sute! Dar ma bucur ca nu am cautat si ca nu am renuntat. Am incercat sa ma uit peste cateva din proiectele de pe net si nu mi-au spus nimic. Atunci am inteles privirea unora cand ii intrebam ce parere au, sau nedumerirea cu care ma intrebau ei de ce fac asta.  Oricat de obositor ar fi fost cateodata, am stiut mereu de ce faceam asta. At a certain moment we stopped seeing ourselves in the mirror and the others stopped seeing us. We all started to see and remember each other just in pictures. Ceea ce pentru mine are foarte mult sens. Psihologic, proiectul mi-a facut foatre mult bine. A fost aporape terapeutic. Cu toate astea s-ar putea sa nu mai vreau niciodata sa-mi fac poza singura. M-am vindecat de boala asta si de cateva altele in ceea ce priveste in general imaginea.

Revin cu mai multe povestiri, observatii, relatari si multumiri in 20 de zile.

cu sens. unic.

February 1, 2011

ne negam. pentru ca e cel mai usor.

ne privim rar. pentru ca e cel mai greu.

suntem patetici. mai tot timpul.

ne criticam. ca sa ne laude altii.

ne laudam.cand nu ne lauda altii.

ne mandrim. fara motiv.

incurajam. destul de des.

apreciem. destul de rar.

muncim. vedem. calatorim. citim. facem. niciodata destul.

lasam in urma. ce e prea greu sa luam cu noi.

ne vindem. calitaltea I

 

 

 

Demult, in 2004

January 31, 2011

Am vazut ca a aparut Shameless US. Primul gand a fost asta inseamna ca trebuie sa existe o varianta uk mult mai buna. Asa ca am cautat pe wiki sa vad ce e cu varianta originala. Am vazut ca sunt deja 8 sezoane si ca trebuie sa incepa  9 in mai. Am cautat sa vad un sample pe youtube dar am gasit to pilotul. Awsome. Din 2004. Adica, va suna recent dar inseamna acum 7 ani…cand britney spears se marita in las vegas, cand era in top “i miss you” de la blink 182, si “accidentally in love” de la counting crows, cand  a castigat basescu presentia si rula in cinematografe closer, million dollar baby si eternal sunshine of a spotless mind. Demult. E foarte skins-ish, mai ales pentru ca e stilul britanic dar si ca dialog si pentru ca asta am eu ca reper acum in minte, dar nu atat de cool ca imagine ceea ce e foarte normal de inteles. Am auzit ca e ok si varianta us, chestie pe care n-o pot spune despre skins. La the office de exemplu varianta us  mi s-a parut foarte tare, la uk n-am putut sa ma uit. Poate ca era prea hard core pt mine.

Acum am 8 sezoane de vazut  pentru atunci cand nu am alte activitati intelectuale, mai ales acum cu sesiunea si apoi cu altele. Si in plus..vorba lui matt leblank 24 de episoade, adica 4 sezoane in uk. asta inseamna in us 1 sezon. Asa ca va fi ok. Daca mai am chef si timp sa vad si us-ul dupa, mai bine ca se mai strang episoade.

Am mai inceput sa ma uit la episodes, e simpatic dar nu e genial si la bob’s burgers, animatie, chiar amuzant.

Nu va temeti de dependenta de tv-shows, it is not the dark side.

This much from daniela rhu: have fun watching!

A Banana’s Special Christmas Thoughts II

December 26, 2010

A Banana’s Special Christmas Thoughts I

December 22, 2010

Recent

December 19, 2010


Ascult On Call, Kings of Leon de la Glastonbury 2008 pe Tvr2. Mi se pare foarte tare ca ma uit la un concert din 2008 si totusi pare atat de recent. Trecutul recent are pentru mine proprietatea de a varia surprinzator intre  senzatia de “s-a intamplat asa de demult” si  “deabea a trecut”. Ma bantuie o fraza citita recent intr-o carte: “Pentru a fi prezent, trebuie sa fii contemporan cu viitorul”. In capul meu se extrapoleaza in foarte multe directii, de la arta, muzica, moda, relatii, media, politica. Asa ca o las sa ma bantuie.

Azi am fost cu Vlad, verisorul meu de 10 ani, la MNAC. Inainte sa ajungem ne-am batut serios cu zapada in castelul din parcul Izvor si deabea apoi ne-am dus la palat. A avut mai multa rabdare decat ma asteptam si sunt foarte mandra de el, mai ales ca a fost prima oara cand a avut contact cu arta contemporana. Am vazut o expozitia Horia Bernea. A avut rabdare sa se uite aproape la fiecare lucrare in parte si nu a intrebat niciodata ce reprezinta. Mi-a zis de unele lucrari ca sunt doar mazgalituri si de altele ca sunt urate. Am ras in interiorul meu pentru ca m-am gandit atat la sinceritatea copiilor dar si la faptul ca si adultii se confrunta cu acelesi probleme si i-am spus  doar foarte serioasa ca asa a vrut el sa le faca. Apoi am vazut si expozitia despre comunism. S-a uitat cu foarte multa atentie la cateva din colajele lui Ion Barladeanu si a intrebat daca pernele aurii sunt grele iar eu si cu Mire i-am mai povestit putin despre ce era vorba. Normal ca cel mai impresionat a fost de liftul de sticla, de vederea de pe terasa si  de ciocolata calda, dar mi-a zis ca din expozitii cel mai mult i-a placut una din lucrarile lui Bernea la care mi-a aratat ca modelul decorativ semana cu “o scriere veche”. Mi-a placut. Cand am plecat deja se intunecase. M-a tinut de mana pe drum si am jucat fazan de pana la metrou la Unirii. I-am spus in metrou ca muzeul asta e unul din locurile care mie imi place foarte mult si ma bucur ca am mers impreuna. El a inceput sa-mi povesteasca ce animale sunt intr-un joc de-al lui de pe ps3. Iar acasa mi-a arat o parte din masinutele lui si colectia de pietre din comorile pamantului.

Credeam ca pentru el va fi o zi plina de nou si distractiv dar a fost la fel de mult si pentru mine. Poate nu va interesa, dar eu am vrut sa va povestesc pentru ca m-a incarcat foarte mult, in cel mai frumos mod posibil.

P.S. 1: I-am promis copilului ca voi intreba mai departe oameni mai avizati urmatoarele:

Cine ar castiga intr-o lupta dintre: 1.Cat Woman si Robin; 2. Hulk si Wolverine.

Eu i-am raspuns dar cred ca n-am fost convingatoare.

P.S. 2: M-a indragostit de un Pentax K-x cu body alb. Nu-l voi uita prea curand :).

Enter title here

December 14, 2010

A trecut si ziua mea. A trecut foarte repede. Avem un sistem de a contoriza evenimentele din viata noastra pornind de la repere in timp cum ar fi  sfarsitul verii, zilele de nastere, revelionul, cel putin asa fac eu si ma gandesc ce faceam anul trecut pe vremea aia, cum eram, cum gandeam, cum vedeam ce se intampla in jurul meu, cum simteam atunci raportat la cu felul in care simt acum. Si mereu ma emotioneaza lucrurile de felul asta. Le simt din ce in ce mai grele iar timpul de la un an la altul trece din ce in ce mai rapid. Insa acum ma simt bine. Stabil. Poate e doar o impresie insa e foarte placuta, aceea de a simti ca intelegi tot ce ai facut si de ce ai facut totul la timpul ala si mai ales ca a fost cel mai bine asa. Sa-ti dai sema ca ai multi oameni in jurul tau dar sunt doar putini cei care te-au vazut in cele mai bune dar si cele mai proaste ipostaze ale tale si chiar oamenii aia ti-au si ramas aproape. Ca oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult timp au crescut frumos si chiar daca nu faci parte din viata lor esti mandru de ce au ajuns. Ca ai apucat tu sa stii oameni, la fel, in multiplele lor ipostaze. Pe unii ai reusit sa-i pastrezi aproape, pe altii nu, dar de la toti ai invatat, toti au lasat cate o fraza sau mai multe in povestile tale. Cu putin entuziasm as putea spune ca sunt fericita. Ahh, si tocmai am primit un cadou pe care mi-l doream de mult timp si anume patine pentru gheata! Asa ca daca mai sunt amatori, eu zic sa ne vedem, sa patinam, sa alunecam, sa cadem, sa suportam si vanatai si frig, sa ne ridicam si sa invatam sa mergem mai bine, se ne bucuram impreuna…cred ca e destul de clara paralela. De-abia astept!

There is no “yes” in nothing.

December 10, 2010

Facem alegeri in fiecare zi. Adica luam diverse decizii. Unele pot fi mai bune, altele mai putin inspirate. In unele zile facem alegeri mai importante, care sa ne pot schimba oarecum traiul cotidian. Si ce daca?…scuze, asta era drumul spre alta discutie. Ce vroiam sa spun este ca de fapt  noi alegem cu ceva timp inainte sa declaram ceea ce am decis. Daca intrebi un om ceva, il intrebi de mai multe ori pentru ca speri ca va raspunde cum vrei tu, ca-l vei influenta sa ia decizia care te avantajeaza pe tine, insa asta poate sa fie sau nu ceea ce isi doreste de fapt. Daca spune din prima cum vrei tu, atunci vrea si el acelasi lucru. Daca el iti propune tie ceva ce vrei si tu, atunci e cel mai bine. Cateodata nici nu trebuie sa raspunda ca sa-ti dai seama ce a ales. Oamenii insa au nevoie de verdicte clare pentru a gandi clar. Verdictul clar inseamna asumarea unei responsabilitati. Inseamana x sau y, inseamna da sau nu, sau un timp de gandire declarat. Dar cum spuneam,  alegerea a fost facuta inainte de raspuns ,indiferent de motive, atunci cand nu raspunzi cu da, sau nu sau poate, inseamna deocamdata nu. Adica inseamna nu. Pentru ca atunci cand  aparent se  revine la aceiasi alegere de luat, dupa ce a fost deja luata de una din parti, inseamna alta decizie.

Factori participanti la luarea unei decizii: dorinta, entuziasm, sensibilitate, afectiune, frica, maturiate, orgoliu.

Fiecare decizie indiferent de importanta ei este definitiva prin plasarea ei in timp, intr-un moment anume, insa poate fi oricand schimbata prin luarea de alte decizii. Sau nu.

Mesaje de dincolo de usa blocului.(no comment)

December 3, 2010


 

It’s no Scrubs, no Grey, no House.

November 25, 2010

Filmele, din nou, m-au extirpat din realitatea cotidiana locala. E vina mea. Ma atasez prea mult. Si apoi rad cand imi povesteste bunica, plina de patos, ce se intampla in filmele indiene la care se uita in mod cotidian. Sunt la fel. In spitalele din Bucuresti nu e ca-n Scubs, sau ca-n Grey, sau ca-n House. De fapt nu e in asta in care am fost eu. In asta e mai mult ca in Moartea Domnului Lazarescu.  Dar mai putin extrem. Sunt si oameni de treaba, si asistente dragute si medici foarte simpatici.  Dar sunt si camere cu 7 paturi in loc de 5 in care le e frica oamenilor sa aeriseasca (pt ca le e frica sa nu raceasca daca stau in curent). Sunt si mai grav oameni care sunt internati in paturile de pe hol, care probabil au venit de la urgenta. De obicei sunt oameni in varsta si tristi. Care nu prea au cu cine sa vorbeasca. Care ar vrea sa-si povesteasca toata viata de parca ar trebui sa se faca un film dupa ea (asta e efectulpsihologic al melodramatizarii oricarei povesti la tv). Eu credeam ca asta e doar importanta pe care si-o dau artistii, ei crezand ca viata lor personala ar fi interesanta pentru altii. Si in timpul in care isi povestesc toata viata, se ajuta intre ele. Eu am stat intr-un salon cu doamne. Si se creeaza un fel de bonding, cam cum au barbatii in armata, ele se pot intalnii apoi si depana amintiri despre cum era in spital. Se ajuta intre ele, sa se ridice din pat dupa operatie. Schimba impresii despre muraturi, copii. barbati , sanatate. Una dintre ele spunea: “Tu trebuie sa fii propriul tau doctor , sa ai grija de tine si sa bei ceai!”  Poti s-a contrazici o afiratie ca asta?

E mult mai trist in spitalul asta, pentru ca oamenii sunt mai tristi. Pentru ca nu nu vezi cand stagiarii incearca sa faca cel mai mare doctor din lume, pentru ca nu-ti sunt prezentate cazurile astfel incat sa se extraga pentru tine din ele o invatatura de viata cu care sa nu poti sa nu relationezi. Pentru ca majoritatea dintre noi( si asta e bine) nu suntem un mister medical, de care sa se ocupe o echipa intreaga de diagnosticieni. Ci poti fi doar un granulom de fir. Si sa mergi cu picioarele tale sa te asezi pe masa de operatie, si sa vorbesti cu doctorul de Leonard Cohen si Bob Dylan in timp ce esti sterilizat. Si sa ai doar o atestezie locala, fara nici un fel de perfuzii, nici un calmant, pentru ca nu te doare nimic. Sa bati palma cu doctorul dupa ce si-a dat jos manusile si sa-ti spuna ca a mai scos un fir. Si sa cobori de pe masa sa astepti brancardierii sa te duca la tine in salon si sa te vezi in tavan cum mergi ca un travelling. Iar apoi sa dai niste telefoane si sa adormi. Asta a fost operatia mea.  Si eu am tendinta sa fiu mai melodramatica decat trebuie. Sa ma plang mult mai mult decat trebuie. Ma enerveaza groaznic ca din nou nu voi putea face efort pentru o vreme. Dar va fi ok. Pe 14 septembrie 2009 am scapat de o peritonita groaznica. Asa ca oricat m-as plange eu, imi dau seama  din cand in cand ca e mult mai bine decat pare.

I’m home, I’m healing, I’m wireless.