Posts Tagged ‘operatie’

It’s no Scrubs, no Grey, no House.

November 25, 2010

Filmele, din nou, m-au extirpat din realitatea cotidiana locala. E vina mea. Ma atasez prea mult. Si apoi rad cand imi povesteste bunica, plina de patos, ce se intampla in filmele indiene la care se uita in mod cotidian. Sunt la fel. In spitalele din Bucuresti nu e ca-n Scubs, sau ca-n Grey, sau ca-n House. De fapt nu e in asta in care am fost eu. In asta e mai mult ca in Moartea Domnului Lazarescu.  Dar mai putin extrem. Sunt si oameni de treaba, si asistente dragute si medici foarte simpatici.  Dar sunt si camere cu 7 paturi in loc de 5 in care le e frica oamenilor sa aeriseasca (pt ca le e frica sa nu raceasca daca stau in curent). Sunt si mai grav oameni care sunt internati in paturile de pe hol, care probabil au venit de la urgenta. De obicei sunt oameni in varsta si tristi. Care nu prea au cu cine sa vorbeasca. Care ar vrea sa-si povesteasca toata viata de parca ar trebui sa se faca un film dupa ea (asta e efectulpsihologic al melodramatizarii oricarei povesti la tv). Eu credeam ca asta e doar importanta pe care si-o dau artistii, ei crezand ca viata lor personala ar fi interesanta pentru altii. Si in timpul in care isi povestesc toata viata, se ajuta intre ele. Eu am stat intr-un salon cu doamne. Si se creeaza un fel de bonding, cam cum au barbatii in armata, ele se pot intalnii apoi si depana amintiri despre cum era in spital. Se ajuta intre ele, sa se ridice din pat dupa operatie. Schimba impresii despre muraturi, copii. barbati , sanatate. Una dintre ele spunea: “Tu trebuie sa fii propriul tau doctor , sa ai grija de tine si sa bei ceai!”  Poti s-a contrazici o afiratie ca asta?

E mult mai trist in spitalul asta, pentru ca oamenii sunt mai tristi. Pentru ca nu nu vezi cand stagiarii incearca sa faca cel mai mare doctor din lume, pentru ca nu-ti sunt prezentate cazurile astfel incat sa se extraga pentru tine din ele o invatatura de viata cu care sa nu poti sa nu relationezi. Pentru ca majoritatea dintre noi( si asta e bine) nu suntem un mister medical, de care sa se ocupe o echipa intreaga de diagnosticieni. Ci poti fi doar un granulom de fir. Si sa mergi cu picioarele tale sa te asezi pe masa de operatie, si sa vorbesti cu doctorul de Leonard Cohen si Bob Dylan in timp ce esti sterilizat. Si sa ai doar o atestezie locala, fara nici un fel de perfuzii, nici un calmant, pentru ca nu te doare nimic. Sa bati palma cu doctorul dupa ce si-a dat jos manusile si sa-ti spuna ca a mai scos un fir. Si sa cobori de pe masa sa astepti brancardierii sa te duca la tine in salon si sa te vezi in tavan cum mergi ca un travelling. Iar apoi sa dai niste telefoane si sa adormi. Asta a fost operatia mea.  Si eu am tendinta sa fiu mai melodramatica decat trebuie. Sa ma plang mult mai mult decat trebuie. Ma enerveaza groaznic ca din nou nu voi putea face efort pentru o vreme. Dar va fi ok. Pe 14 septembrie 2009 am scapat de o peritonita groaznica. Asa ca oricat m-as plange eu, imi dau seama  din cand in cand ca e mult mai bine decat pare.

I’m home, I’m healing, I’m wireless.

Advertisements

Noi sa fim sanatosi!

November 21, 2010

Deci, maine dimineata ma trezesc mult mai dimineata decat in celelalte dimineti ale vietii mele normale, obisnuite, monotone. V-am mai povestit de treaba cu granulomul meu. Tin minte ca si datat trecuta cand trebuia sa ma internez  si am inceput sa fumez dunhill ziceam ca macar acum sa ma respect si eu, la sfarsit. Planul e ca maine dim la 7.30 sa fiu la spital, cum ar fi la receptie sa-mi dea cheile. Mi-e putin groaza ca voi sta in camera cu multi oameni batrani care miros ciudat. N-am nimic cu batranii, unii sunt amuzanti si au povesti dragute, dar cand sunt bolnavi si se vaita ma cam indipun. Am vazut data trecuta cand am stat in spital cum s-au chinuit o ora sa-i gaseasca unei doamne o vena de pus perfuzia, si care avusese nu stiu cate operatii, si a trebuit sa-i faca clisma… dar era doar una.  Mi-e mai frica atunci cand sunt mai multi, sunt ca zombi din filmele americane iar eu nu stiu dansul de la triller. Dar am gasit o solutie amuzanta pentru scenariile mele. Lie and lie some more. Sa incep sa inventez povesti daca vor sa faca conversatie. Stimuleaza creativitatea si e si amuzant sa vezi reactiile celorlalti, e chiar un studiu asupra autocontrolului. 😀 Deci, fun. Am carti, am povesti de ascultat. O sa fie ok.  Daca nu, stiti voi, whiskey, lalele si tort de ciocolata!

In alta ordine de idei, aproape vine luna Decembrie si tot vad prin oras afise cu Hrusca I give to you…drumoroll…http://www.hruscafacts.ro/ Unlimited facts, pentru cei ce nu cunoaste si mai ales pentru cei carora le-am zis de asta si sunt sigura ca nu si-au mai adus aminte sa caute. Dintre ele:

Hrusca a facut un nod fara nicio legatura.

Hrusca nu are nevoie de casa de discuri, are chitara cu DVD-writer.

Atunci ne vedem cand ma intorc.

Hrusca poate muri intrun singur fel: inecat in ler de kryptonita.

Prima ninsoare incepe cand Hrusca isi acordeaza chitara.

Dealtfel deabea astept prima ninsoare, :)) daca-o mai apuc, cine ma cunoste stie ca sunt inebunita dupa Craciun, mai putin in spirit religios, mai mult in spirit de vacanta de iarna. Vreau sa patinez, sa merg cu bicicleta pe zapada, sa fac snowangels…sa fac cazemate si sa ma rostogolesc in zapada. Dar pana atunci mai e meciul de rugby Romania – Uruguay. Veniti ca o sa fie misto. E sambata viitoare. Deja nu mai sunt locuri la Tribuna 1, deci cine doreste, cine pofteste, sa-si ia la tribuna 2, ca nici nu e cu loc, e cu primu’ venit, primu’ servit,  se si vedem misto (am fost la meciul cu Fiji anul trecut tot cam pe vremea asta) cu nocturna, cu alea alea. Deci Stadionul Arcul de Triumf, sambata 27 Noiembrie, incepand cu  ora 17.00. Aici e si promoul, cam penibil cu efectul ala… da bine ca se promoveaza in vreun fel. Mi-ar placea sa vad multi oameni, oricum ar face domnii pe teren. Va puteti lua bilete si din magazinele Diverta, dar nu din ala de la Romana, ca am auzit ca s-a inchis.

Va pup. Ne vedem curand!

Ps : stau pana miercuri in spital, deci daca se hotaraste cineva sa treaca pe la mine, sa-i ia aparatu foto sa-mi faca si mie poza pt blog.

Multumesc anticipat.

 

 

Taiem la montaj(dar cu anestezie)!

May 4, 2010

Stiu ca pot fi antipatica, poate chiar enervanta si stiu ca sunt oameni care chiar ma urasc si Mirabela. Sper ca macar lor sa le fac o bucurie prin ceea ce urmeaza sa mi se intample. Joi 6 mai, cand vor da gainile un snooze sa ma doarma 5 minute, eu voi fi la Municipal, asteptand probabil sa ma interneze cineva ca sa ajung si in sala de operatie si dupa o anestezie(cred ca locala) sa ma retaie, unde am avut operatia anul trecut. De ce? Din motiv ca nu s-au resorbit firele alea si zic ca e un granulom dar nu-l gasesc si eu stau cu basica sparta de 2 sapamani in care au scobit 4 chirurgi si doamna Rodica(nu cunoaste frica) si degeaba.  Vreau sa termin cu basica de pe burta si sa speram ca nu ma baga la fara efort prea mult ca eu vreau sa merg pe bicicleta in scurt timp iar duminica seara vreau sa merg la “Pyramus & Thisbe 4 You”, ca mi-am luat bilet din prima zi de cand s-au pus in vanzare si o sa ma oftic crunt daca nu ajung. Mi-a zis doamna Rodica asa: maxim 48 de ore stai internata. Eu am dat din cap, am numarat pe degete si am zic ca e ok.  Acu ce naiba sa fac, sa stau sa bocesc? Am facut asta azi dimineata deja(cam o ora, check) asa ca nu mai fac, ci voi fi mai barbata. Si daca nu, am vorbit eu cu mama mai demult si i-am zis ca eu la imormantare vreau tort de ciocolata nu coliva, vreau whiskey nu vin si lalele, nu garoafe, asa ca ar putea sa fie o petrecere pe cinste. Daca traiesc, sarbatorim cu astea cand iau licenta!

So wish me well or not, mi-e mi-e pofta si de whiskey si de tort de ciocolata, asa ca o sa ma vedeti curand pe bicicleta portocalie prin minunatul oras.

Va pup, pe toata lumea!

Scars are ok.

September 26, 2009

Mai am cicatrici mai vechi pe corp, una mai mare decat va fi asta si multe mai mici pentru ca am avut o copilarie destul de baietoasa, insa pana acum nu mi-am dat seama de semificatiile lor.

Astazi mi-am vazut cicatricea. Am avut operatia acum 10 zile, numai ca azi am avut voie sa fac un dus decent si a trebuit sa-mi scot pansamentul singura si sa dau cu ochii pentru prima oara de ceea ce va ramane pe abdomenul meu de acum inainte. Stiam de joi ca azi o voi vedea si daca inainte eram nerabdatoare, azi am amanat momentul pana spre seara pentru ca nu eram pregatita psihic. Stiu ca se va mai vindeca, inca nici nu am firele scoase, insa e o cicatrice mare si urata. Dar e ok.

M-am tot gandit in ultima vreme la cicatrici si am ajuns la concluzia sunt utile.  Mie asta imi e utila. Imi aduce aminte prin ce am trecut. Imi aduce  aminte ca am avut o perioada in care sa mananc sau sa alerg sau chiar sa merg normal erau lucruri imposibile. Imi aduce aminte ca putea sa fie mai rau si nu a fost, adica sunt in viata si m-am ales doar cu cicatricea asta. Imi aduce aminte ca am o familie care ma ajuta daca am nevoie si prieteni care au venit si au stat cu mine mi-au adus lucruri care stiau ca-mi plac mult, sau de care am nevoie si m-au facut sa rad chiar daca nici asta nu prea puteam sa fac.

Cicatricile sunt ca un “remainder” ca ai trecut prin ceva greu si te-ai vindecat, ca ai ceva de pierdut pentru care merita sa traiesti.

And maybe for some scars are even hot ;).

Ahh, a fost o operatie de apendicita…peritonita acuta.

Detalii: am slabit aprox 5 kg, n-am mai fumat de mai mult de 2 saptamani, cand m-am intors din spital avem un chef nebun sa ma uit la seriale cu doctori, inca nu stiu cata vreme nu o sa am voie sa fac efort, dar cand o sa am voie cu siguranta o sa fac.

Scars are ok.

Daniela