Posts Tagged ‘together’

Fiecare zi

September 12, 2011

Azi trebuia sa ma trezesc dimineata si sa ma duc sa-mi fac pasaport. Nu mi-am pus ceas sa sune dar m-am trezit. Am aflat ca e prima zi de scoala. Ingramadeala in transport, cald, nu ma bag. Maine. Ieri a fost 11 septembrie. 10 ani de la 9/11.  Mi-aduc aminte clar momentul, camera, mirosul. Aveam 12 ani.

Anul asta am terminat un blog pe care l-am intretinut un an. Eu am stiu mereu de ce il fac, dar a devenit dificil sa le explic altora spre sfarsit. Am acum o luna m-am uitat la el in intregime. E coplesitor sa-ti aduci aminte fiecare zi in parte. Imi lipsesc 2 poze. Stiu exact de ce si ce poze sunt. <Waiting… >

Vara asta am fost mai relaxata ca niciodata. Am simtit bucurie mereu, am simtit oamenii de langa mine, m-am apropiat fara frica de ei, i-am lasat cat am putut sa se apropie de mine, sa ma surprinda, fara asteptari, fara “ar trebui”, fara planuri marete. E frumos sa poti trai in prezent pentru ca poti sa intelegi multe lucruri. Si apoi mai sunt momentele acelea minunate de egoism. Cand stai tu singur si privesti in fata: cerul sau marea sau muntii sau norii sau peisajul curgand continu pe geamul trenului. Atunci stai in liniste si nu imparti cu nimeni ce gandesti. Doar zambesti. Si tot ce ai simtit si ai inteles se leaga.

Toamna asta a inceput frumos, langa oameni dragi. Incerc sa vad in fata dar lucrurile sunt inca abstracte. Nu stiu ce ma asteapta acolo, nu stiu ce voi regasi aici. Voi pleca in Danemarca la inceputul lunii viitoare. Pana la sfarsitul lui mai. Evs. Fiecare zi pana la plecare e numarata si programata. De fiecare data ma bucur mai mult cand vad oameni dragi pentru ca stiu ca in curand n-o sa-i mai vad. Am inceput deja sa-mi iau la revedere. A fost greu sa aud:  “Ne vedem intr-un an!”  Incerc sa nu fiu prea sentimentala. Sunt doar 8 luni. Stiu ca vor trece repede. Ma simt datoare sa dau sfaturi mari. “Try to be honest with yourself! Make me proud!” Ma uit la lucruri si incerc sa-mi dau seama ce voi gasi schimbat. E ca un joc. Multe lucruri sunt ca un joc si daca nu le iei prea in serios e cel mai bine. See, i jut did it again!

O sa incerc sa scriu din cand in cand aici. M-as bucura sa primesc ceva ca raspuns, sa stiu ca e cineva care citeste. Daca nu, eu voi scrie oricum. + poze.

La 3 fix am mutat ceasul la 4.

March 27, 2011

Dupa cum spuneam ieri inainte sa plec de-acasa, eu oricum tot la 10 ma trezesc chiar daca ma culc la 11 noaptea sau la 5 dimineata. Doar ca acum zecele e 11 si parca s-au intamplat prea multe de cand am plecat pana cand m-am inotrs de-acasa. A fost una din noptile alea la care daca ai incepe sa povestesti ai trage mult aer in piept de parca n-ai mai putea sa respiri pana la sfarsitul istorisirii, dar pe care il expiri in intregime in primul “paaaai…”. Senzatia aia ciudata, de apasare, ca nu poti cuprinde intr-un gand tot ce vei avea sa spui.  Ca e ca un film. Sau ca o carte de care tragi putin la sfarsit pentru ca nu vrei sa se termine. Imi mai vin in minte nopti la care am avut senzatia asta, de fapt perioade de timp de cam 24 de ore, pe care trecerea timpului nu le-a facut sa para mai putin interesante si intense. Pentru ca asta ma gandesc adeseori. Ca ma simt eu acum asa pentru ca sunt entuziasmata, pentru ca deabea m-am trezit din somn si sunt intr-o stare  mai emotionala pentru ca sunt nedormita si ma doare corpul si inca mai am alcool in sange. Dar nu e asta.

Sper sa scriu intr-o zi povestile astea, cu un amanunt moderat, sa fie scenarii, sa fie poate doar povestiri, sa-mi spuna cineva din exterior daca sunt interesante doar in capul meu, cum e pentru fiecare interesanta propria viata, sau e ceva putin mai mult.

Fragment:

” Am urcat scarile si am iesit din club. Sunt sigura ca aveam cumva o senzatie asemanatoare. Noi ne si intretinem un anumit dramtism pentru ca ne plac asa mult filmele incat uneori ne place si sa ne vedem in interiorul lor. ‘Parca suntem intr-un afis de film.’ ‘Da.’ am raspuns. Eu eram pe langa bicicleta mea portocalie, in bocanci si maneca trei sferturi cu vesta gri de fas peste. El avea esarfa si palarie.  Era 6…de fapt fosta ora 5. Am mers fara sa stim exact magazinul unde vom ajunge. El a intrat sa ia 2 cafele, eu am asteptat afara cu bicicleta. Intre noi era un geam mare si transparent, destul de curat. Pe partea din magazin era un frigider de inghetata, pus acolo si ca sa nu ai senzatia ca poti intra. Vorbim prin semne, chiar si doamna care face cafeaua mai intreaba daca vreau zahar, aratandu-mi pliculetele. Ma gandeam cum ma vad din magazin, pentru ca lumina care venea din interior era destul de puternica, iar afara nu se luminase inca, dar mai era putin. E asa de brusca schimbarea de la noapte la zi. Putin nu te uiti spre cer si se  lumineaza.(…) Incepuse sa picure. Am decis ca e momentul sa plec spre casa. Era deja lumina dar inca mai erau aprinse farurile masinilor. Am mers repede. Aveam esarfa pe cap. Duminica dimineata e asa liniste. Parcul e gol. Imi place senzatia asta de pustiu. E cam ca la mare, sau poate doar asociez eu asa pentru ca acolo m-au mai prins dimineti mai multe. Mi-ar placea sa fiu la mare pe 23 august.  Strada e goala. Totusi mai sunt cativa oameni matinali cu caini, sau spre serviciu. N-am mai fost niciodata la ora asta in parc. Am mai fost doar o data la o ora apropiata pe bicicleta, dar nu era bicicleta mea. Am iesit din parc, a fost prima oara cand am putut sa travesez direct la iesire, pentru ca erau foarte putine masini. Mergeam relaxata desi imi era putin frig si-mi batea vantul in fata, motiv pentru care trebuia sa pedalez mai tare. Stiam ca sunt aproape de casa, asa ca nu ma speria faptul ca imi simteam picioarele obosite, aproape epuizate de atat mers, pedalat, dansat. Aerul rece e placut dupa tot fumul de dinainte si parca imi curata plamanii. N-am fumat de loc in noaptea asta. Ma gandeam la creionul meu galben.”

Recent

December 19, 2010


Ascult On Call, Kings of Leon de la Glastonbury 2008 pe Tvr2. Mi se pare foarte tare ca ma uit la un concert din 2008 si totusi pare atat de recent. Trecutul recent are pentru mine proprietatea de a varia surprinzator intre  senzatia de “s-a intamplat asa de demult” si  “deabea a trecut”. Ma bantuie o fraza citita recent intr-o carte: “Pentru a fi prezent, trebuie sa fii contemporan cu viitorul”. In capul meu se extrapoleaza in foarte multe directii, de la arta, muzica, moda, relatii, media, politica. Asa ca o las sa ma bantuie.

Azi am fost cu Vlad, verisorul meu de 10 ani, la MNAC. Inainte sa ajungem ne-am batut serios cu zapada in castelul din parcul Izvor si deabea apoi ne-am dus la palat. A avut mai multa rabdare decat ma asteptam si sunt foarte mandra de el, mai ales ca a fost prima oara cand a avut contact cu arta contemporana. Am vazut o expozitia Horia Bernea. A avut rabdare sa se uite aproape la fiecare lucrare in parte si nu a intrebat niciodata ce reprezinta. Mi-a zis de unele lucrari ca sunt doar mazgalituri si de altele ca sunt urate. Am ras in interiorul meu pentru ca m-am gandit atat la sinceritatea copiilor dar si la faptul ca si adultii se confrunta cu acelesi probleme si i-am spus  doar foarte serioasa ca asa a vrut el sa le faca. Apoi am vazut si expozitia despre comunism. S-a uitat cu foarte multa atentie la cateva din colajele lui Ion Barladeanu si a intrebat daca pernele aurii sunt grele iar eu si cu Mire i-am mai povestit putin despre ce era vorba. Normal ca cel mai impresionat a fost de liftul de sticla, de vederea de pe terasa si  de ciocolata calda, dar mi-a zis ca din expozitii cel mai mult i-a placut una din lucrarile lui Bernea la care mi-a aratat ca modelul decorativ semana cu “o scriere veche”. Mi-a placut. Cand am plecat deja se intunecase. M-a tinut de mana pe drum si am jucat fazan de pana la metrou la Unirii. I-am spus in metrou ca muzeul asta e unul din locurile care mie imi place foarte mult si ma bucur ca am mers impreuna. El a inceput sa-mi povesteasca ce animale sunt intr-un joc de-al lui de pe ps3. Iar acasa mi-a arat o parte din masinutele lui si colectia de pietre din comorile pamantului.

Credeam ca pentru el va fi o zi plina de nou si distractiv dar a fost la fel de mult si pentru mine. Poate nu va interesa, dar eu am vrut sa va povestesc pentru ca m-a incarcat foarte mult, in cel mai frumos mod posibil.

P.S. 1: I-am promis copilului ca voi intreba mai departe oameni mai avizati urmatoarele:

Cine ar castiga intr-o lupta dintre: 1.Cat Woman si Robin; 2. Hulk si Wolverine.

Eu i-am raspuns dar cred ca n-am fost convingatoare.

P.S. 2: M-a indragostit de un Pentax K-x cu body alb. Nu-l voi uita prea curand :).

Enter title here

December 14, 2010

A trecut si ziua mea. A trecut foarte repede. Avem un sistem de a contoriza evenimentele din viata noastra pornind de la repere in timp cum ar fi  sfarsitul verii, zilele de nastere, revelionul, cel putin asa fac eu si ma gandesc ce faceam anul trecut pe vremea aia, cum eram, cum gandeam, cum vedeam ce se intampla in jurul meu, cum simteam atunci raportat la cu felul in care simt acum. Si mereu ma emotioneaza lucrurile de felul asta. Le simt din ce in ce mai grele iar timpul de la un an la altul trece din ce in ce mai rapid. Insa acum ma simt bine. Stabil. Poate e doar o impresie insa e foarte placuta, aceea de a simti ca intelegi tot ce ai facut si de ce ai facut totul la timpul ala si mai ales ca a fost cel mai bine asa. Sa-ti dai sema ca ai multi oameni in jurul tau dar sunt doar putini cei care te-au vazut in cele mai bune dar si cele mai proaste ipostaze ale tale si chiar oamenii aia ti-au si ramas aproape. Ca oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult timp au crescut frumos si chiar daca nu faci parte din viata lor esti mandru de ce au ajuns. Ca ai apucat tu sa stii oameni, la fel, in multiplele lor ipostaze. Pe unii ai reusit sa-i pastrezi aproape, pe altii nu, dar de la toti ai invatat, toti au lasat cate o fraza sau mai multe in povestile tale. Cu putin entuziasm as putea spune ca sunt fericita. Ahh, si tocmai am primit un cadou pe care mi-l doream de mult timp si anume patine pentru gheata! Asa ca daca mai sunt amatori, eu zic sa ne vedem, sa patinam, sa alunecam, sa cadem, sa suportam si vanatai si frig, sa ne ridicam si sa invatam sa mergem mai bine, se ne bucuram impreuna…cred ca e destul de clara paralela. De-abia astept!

There is no “yes” in nothing.

December 10, 2010

Facem alegeri in fiecare zi. Adica luam diverse decizii. Unele pot fi mai bune, altele mai putin inspirate. In unele zile facem alegeri mai importante, care sa ne pot schimba oarecum traiul cotidian. Si ce daca?…scuze, asta era drumul spre alta discutie. Ce vroiam sa spun este ca de fapt  noi alegem cu ceva timp inainte sa declaram ceea ce am decis. Daca intrebi un om ceva, il intrebi de mai multe ori pentru ca speri ca va raspunde cum vrei tu, ca-l vei influenta sa ia decizia care te avantajeaza pe tine, insa asta poate sa fie sau nu ceea ce isi doreste de fapt. Daca spune din prima cum vrei tu, atunci vrea si el acelasi lucru. Daca el iti propune tie ceva ce vrei si tu, atunci e cel mai bine. Cateodata nici nu trebuie sa raspunda ca sa-ti dai seama ce a ales. Oamenii insa au nevoie de verdicte clare pentru a gandi clar. Verdictul clar inseamna asumarea unei responsabilitati. Inseamana x sau y, inseamna da sau nu, sau un timp de gandire declarat. Dar cum spuneam,  alegerea a fost facuta inainte de raspuns ,indiferent de motive, atunci cand nu raspunzi cu da, sau nu sau poate, inseamna deocamdata nu. Adica inseamna nu. Pentru ca atunci cand  aparent se  revine la aceiasi alegere de luat, dupa ce a fost deja luata de una din parti, inseamna alta decizie.

Factori participanti la luarea unei decizii: dorinta, entuziasm, sensibilitate, afectiune, frica, maturiate, orgoliu.

Fiecare decizie indiferent de importanta ei este definitiva prin plasarea ei in timp, intr-un moment anume, insa poate fi oricand schimbata prin luarea de alte decizii. Sau nu.

Another random story

September 15, 2010

V from Vacanta

August 6, 2010

Invitatie la vernisaj

June 23, 2010

I WANT TO BE A ROMANIAN CONTEMPORARY ARTIST

Sub deviza: “Daca nu urcati la arta, arta nu coboara la voi!“…

Va astept vineri, 25 iunie, incepand cu ora 18.00 in cladirea UNIV. DE ARTE BUCURESTI de pe Str. General Budisteanu nr. 19, 010773 Bucuresti 1, la nivelul “cel mai superior” al artei din aceasta facultate, adica tocmai la etajul 4.  Va astept  sa urcati cele patru etaje, pentru ca si eu le-am tot urcat in ultimii 3 ani, sa vizionati  lucrarile colegilor mei si cel mai important a mea, pentru ca asta am facut si eu in ultimii trei ani, sa radem cu sau de ele pentru ca asta…hai ca stiti deja, dar cel mai important, sa fiti alaturi de mine in acest moment de incheiere a unei perioade din viata mea, ce a insemnat facultatea de arte din Bucuresti*.

Va astept la sala 54 unde veti mai gasi arta video, Mall-uri si prajituri din fondant, afise de film, ilustratiii in rame colorate, televizor decorat in interior si macheta fabricata de maini pricepute de origine daneza.

Va astept cu drag, ca si cand.

Daniela


* nu stiu daca va urma si partea a doua, “Masterul Contraataca

Pentru o viata reala ->

April 23, 2010

-> folositi retele de socializare cu moderatie.

Aceasta fraza ma cam bantuie in ultima vreme, aproape ma obsedeaza. De la bloguri, la facebook (si sunt fericita ca nu am si twitter). Facebook-ul a ajuns o lume care are la baza cunoscuta sintagma “pe net poti sa fii cine vrei”. Vrei sa nu ai o fata, poti sa nu ai, poti sa-ti pui o poza cu LadyGaga la profil, sunt sigura ca vei avea destule like-uri, care insemna apreciere. Daca vrei sa ai poze cu tine, le vei alege pe alea in care arati cel mai bine. Daca esti utilizator de facebook te-ai obisnuit sa nu te mai lasi sedus de infatisarea unei persoane din poza de profil. Intr-o mica schema: Infatisare poza profil-1p= infatisare poza album, infatisare poza album-2p=infatisare reala*. Normal ca daca vrei poti sa faci sa dispara de pe profilul tau poza in care arati rau, fie ca ai gura deschisa, nu-ti sta parul bine, sau arati gras, acest procedeu se numeste untag, sau remove tag. Dar stiai toate astea.

Ce-mi mai place la facebook sunt relationship statusuri, care sunt cum ar fii, barfa principala,( un fel de se casar?) pe care ai posibilitatea sa il ascunzi de unii daca vrei. Geniaaaal! Adica papuse, nu sunt draga cu nimeni, n-ai vazut, nici n-am relationship status, nu ma intereseaza astea pe mine! Da draga mea normal ca suntem impreuna, n-ai vazut am si pe feisbuc, vreau sa stie toata lumea ca sunt cu tine, mai ales in pozele alea de la ziua ta cand te indopai cu salata beuf, da sa stii ca nu eu am dat untag la alea, nu merge bine site-ul asta, e baguri.( sau in varianta feminina: N-as fii fata cu ala niciodata, nu vezi ce urat e si nu e nici destept, e si mic de inaltime, nu se imbraca cool si cam are fata de tigan! / Da iubitule, ma simt asa apreciata cu tine , cand ma gandesc la tine imi vine in minte ❤ )

Ce vroiam sa mai mentionez este ca nu credeam ca sunt chiar atat de multe Mirabele. Dar sunt, au atacat internetul cu poze cu pisici, balone, valuri la tarm, poze preluate in totalitate de pe net, in apoximativ aceleasi culori, aceiasi estetica,  in vederea faptului de a-si asocia imaginea ei de fata visatoare cu acestea. Cred ca pentru un post viitor voi face o lista de 50 de bloguri la fel. Daca nu reusesc ii voi cere Mirabelei scuze, ii voi spune ca e mai buna ca mine, ca mai multa e sigur( scuze, mai multe sunt).

Nu-mi dau seama daca sunt coerenta in acest post, dar am invatat ca important este in viata sa fi entuziast in orice faci, nu sa ai un scop clar, idei, coerenta, atitudine, inteligenta…si alte prostii. Entuziasmul va fi cel apreciat. Like.

Pana atunci cand imi revin din frustrari meschine si incoerenta ma bucur de  bicicleta mea, cu care astazi am ajuns prima la finalul cursei de  mai mult de 5 statii, inaintea competitorului meu, autobuzul cu care as fi mers de obicei. As vrea sa-i multumesc pentru asta lantului meu proaspat lubrifiat si celui care a facut acest lucru posibil.

Cu lipsa de entuziasm,

Daniela Rhu

*aceasta este o concluzie. nu exista nici o statistica ce sa arate acest fapt. as vrea sa existe dar cred ca e imposibil.

p=puncte

Din lumea cliseelor

April 9, 2010

Le vreau pe toate si chiar mai mult, vreau sa le am fara sa le caut, fara asteptare, fara premeditare pentru ca mi s-au bagat in cap si mi s-au instalat pe creier definiv. Toate cliseele din filme, din seriale, din reclame. O daaa, serialele alea care au o voce la sfarsit care trage concluzii de viata de te te emotioneaza pana la lacrimi in timp ce dau cadre cu personajele in momentele lor grele sau cum au trecut peste momentele lor grele…stii ce se intampla, stii cum actioneaza asupra ta pentru ca sunt situatii si cuvinte cu care oricine poate empatiza, dar totusi te lasi, iti dau doua lacrtimi, se termina si ramai cu ochii umezi in gol spre ecranul negru. Sceen saver. Si te gandesti ca si tu vrei. Poate nu tu, poate doar eu. Eu vreau. Vreau toate cliseele vandute. Vreau grupul de prieteni care sa umple perfect o camera, cu care sa poti sa te plimbi, sa glumesti,sa razi, sa te joci,sa dansezi, sa te certi, sa plangi ,sa gatesti, sa mananci, sa bei vin, sa te uiti la filme, sa stea aproape de tine si sa fie mereu pe capul tau, sa te accepte. Vreau iubitul perfect: sa arate bine, dar nu cu mult mai bine decat mine, sa fie destept, relaxat, sa-si doreasca sa ma faca fericita, sa-mi aduca flori fara nici un motiv, sa se joace cu mine, sa-mi faca masaj, sa ma inteleg cu familia lui, sa danseze, sa inoate, sa-i placa sa se plimbe cu mine, sa nu-si doareasca mai mult decat pe mine, sa-si doreasca sa aiba copii, sa ma faca sa-mi revin din orice intristare, sa ma faca sa uit de tot cand suntem impreuna. Vreau vacantele ideale cu culori saturate cu plimbarie seara pe plaja desculta, cu dansat pana dimineata, cu apa limpede, cu muzica buna, cu peisajul muntilor clari dimineata pe geam. Vreau parul aranjat de dimineata. Vreau pielea bronzata, neteda si stralucitoare. Vreau intalnirile perfecte de familie cu mancaruri delicioase cu decoratiuni de sarbatori. Vreau conversatii interesante cu oamenii pe care ii intalnesc. Vreau sa stiu mai mult decat am citit sau vazut. Vreau sa am dintii albi. Vreau casa perfecta cu mobila de la IKEA si cu ferestre mari si luminoase, biblioteca perfecta cu cartile pe care le-am cititi si pe care vreau sa le citesc aranjate in ordine alfabetica pe discipline si edituri. Vreau dulapul ala mare cu multi pantofi. Vreau cantitatea perfecta de drama incat sa-mi dau seama ca de fapt o duc chiar bine.

Si cu toate astea stiu ca ma voi multumi mereu cu mult mai putin. Si mai stiu ca daca as trai intradevar in lumea mea perfecta mi-as dori mereu altceva, altundeva.