Posts Tagged ‘vacanta’

Nostalgie

September 18, 2011

Aseara eram acasa si mi-am dat seama ca in 2 saptamani nu o sa mai fiu acasa aici. Pentru prima oara am avut un sentiment de tristete legat de asta. Romanii sunt in general oameni nostalgici. Nu stiu exact cum ne comparam ca nostalgie cu alte culturi, dar sper sa invat depre asta mai multe in urmatoarele luni. Vineri seara am vazut la Hanul lui Manuc (care cred ca e un loc bun de adus straini, n-am stat la masa deci nu stiu cum e servirea, dar pare bun)  un film depre nostalgia romaneasca, cu clisee depre care am auzit, depre branduri de care am auzit multe povesti, plus eticheta “nu se mai fac lucrurile ca pe vremuri, nu mai e cum era odata.”, Metrobranding, o poveste de dragoste intre oameni si obiecte. “Vrei sa-ti multumesti nevasta, cumpara-i saltea Relaxa” A fost o fraza pe care am repetat-o tot restul serii, razand de fiecare data.  Nostalgie.

Noaptea a fost imapartita in mai multe opriri in subsoluri si pe acoperisuri si a durat pana dimineata, intr-un pub, la meciul de rugby Romania-Argentina, unde la 6.30 dimineata erau multi din oamenii pe care i-am cunoscut anul trecut, prin admiratia pe care o port acestui sport. Oameni speciali, care se pricep la ceea ce fac si care imi sunt foarte dragi. Atmosfera era frumoasa chiar daca Romania pierdea. Atitudinea noastra, asteptarile fata de performantele sportive pot spune multe.

Pana mi-am terminat berea meciul se terminase si-mi luasem deja la revedere de la mai toti oamenii care venisera, unii de acasa unii ca mine din oras. Afara era soare (cand am ajuns in pub era inca noapte)si vantul batea foarte placut iar in drumul pana la metrou i-am povestit celui ce ma insotea de scena din autobuz din ziua care tocmai trecuse:

“M-am urcat la Romana si lumea vocifera pentru ca in spate erau trei aurolaci. Soferul a deschis usile si cei trei si-au facut loc si au coborat. Un domn vocifera in continuare, jignindu-i. De pe trotuar unul din ei  arata cu degetul aratator pe obraz si spune: “Oameni suntem.” Era intr-adevar mai om decat cel din autobuz, care a continuat sa tipe la o doamna care le luase apararea, plus sustinatorii ambelor parti. Un forum general unde oamenii tin sa-ti spuna parera iar daca o spun destul de tare va fi si auzita, daca nu poate macar va fi aprobata de cineva din vecinatate. O doamna mai din fata autobuzului trage aer in plamani si zbiara cat poate: ” Taceti dracului din gura!!! Eu ma trezesc dimineata si lucrez x ore pe zi. Va respect linistea, respectati-o si voi pe-a mea!” Nu pot decat sa rad pentru ca e mult prea autentic. Ma simt parte dintr-un film romanesc.”

NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat.– Din fr. nostalgie.

Advertisements

Fiecare zi

September 12, 2011

Azi trebuia sa ma trezesc dimineata si sa ma duc sa-mi fac pasaport. Nu mi-am pus ceas sa sune dar m-am trezit. Am aflat ca e prima zi de scoala. Ingramadeala in transport, cald, nu ma bag. Maine. Ieri a fost 11 septembrie. 10 ani de la 9/11.  Mi-aduc aminte clar momentul, camera, mirosul. Aveam 12 ani.

Anul asta am terminat un blog pe care l-am intretinut un an. Eu am stiu mereu de ce il fac, dar a devenit dificil sa le explic altora spre sfarsit. Am acum o luna m-am uitat la el in intregime. E coplesitor sa-ti aduci aminte fiecare zi in parte. Imi lipsesc 2 poze. Stiu exact de ce si ce poze sunt. <Waiting… >

Vara asta am fost mai relaxata ca niciodata. Am simtit bucurie mereu, am simtit oamenii de langa mine, m-am apropiat fara frica de ei, i-am lasat cat am putut sa se apropie de mine, sa ma surprinda, fara asteptari, fara “ar trebui”, fara planuri marete. E frumos sa poti trai in prezent pentru ca poti sa intelegi multe lucruri. Si apoi mai sunt momentele acelea minunate de egoism. Cand stai tu singur si privesti in fata: cerul sau marea sau muntii sau norii sau peisajul curgand continu pe geamul trenului. Atunci stai in liniste si nu imparti cu nimeni ce gandesti. Doar zambesti. Si tot ce ai simtit si ai inteles se leaga.

Toamna asta a inceput frumos, langa oameni dragi. Incerc sa vad in fata dar lucrurile sunt inca abstracte. Nu stiu ce ma asteapta acolo, nu stiu ce voi regasi aici. Voi pleca in Danemarca la inceputul lunii viitoare. Pana la sfarsitul lui mai. Evs. Fiecare zi pana la plecare e numarata si programata. De fiecare data ma bucur mai mult cand vad oameni dragi pentru ca stiu ca in curand n-o sa-i mai vad. Am inceput deja sa-mi iau la revedere. A fost greu sa aud:  “Ne vedem intr-un an!”  Incerc sa nu fiu prea sentimentala. Sunt doar 8 luni. Stiu ca vor trece repede. Ma simt datoare sa dau sfaturi mari. “Try to be honest with yourself! Make me proud!” Ma uit la lucruri si incerc sa-mi dau seama ce voi gasi schimbat. E ca un joc. Multe lucruri sunt ca un joc si daca nu le iei prea in serios e cel mai bine. See, i jut did it again!

O sa incerc sa scriu din cand in cand aici. M-as bucura sa primesc ceva ca raspuns, sa stiu ca e cineva care citeste. Daca nu, eu voi scrie oricum. + poze.

New Post

September 19, 2010

Another random story

September 15, 2010

M-am distrat si la Rasnov

August 22, 2010

Depresia post vacanta.

August 17, 2010

Adorm. Suna telefonul. Raspund pe jumatate adormita incarcand sa-mi dau seama cu cine vorbesc, unde ma aflu, unde se alfa cel cu care vorbesc, cand am adormit si altele. Pana inchid telefonul am aceiasi senzatie ciudata de spaima si nelamurire. Apoi ramane doar senzatia ciudata. Imi lipseste ceva. Sunt acasa si am adormit in patul meu pana sa apuc sa deschid cartea. Imi lipseste senzatia de usor, de plutire. Vara asta am invatat ca nu ai nevoie de mult ca sa plutesti. Metaforic vorbind trebuie sa stii pasii si sa fi condus de cineva care se uita doar in ochii tai. Iar apoi nu poti uita acea privire. De fiecare data cand inchizi ochii nu mai e negru, ci sunt acei ochi si senzatia de plutire. E foarte usor sa plutesti. Mai ales cand compania e placuta. Cand te ridici deasupra intrbarilor si intri intr-un ritm pe care stii ca nu-l poti pastra multa vreme asa ca te bucuri de el. De ritm si de plutire. Te bucuri de toate lucrurile banale ca si cum stii cu siguranta ca urmeaza sa mori. Te bucuri de cafea, de cola cu multa gheata, de portia delicioasa de mancare, de hainele curate de bumbac dupa dus, de nectarine, de fiecare dans, de baia in mare, de baia in mare noaptea, de fiecare pahar de vin, de fiecare tigara, de fiecare shot, de fiecare privire, de fiecare compliment, de fiecare regret care parca nu mai e al tau.
E mai usor sa plutesti daca te distantezi putin de tine, cand cobori inapoi te vei simti mult mai greu.

V from Vacanta

August 6, 2010

Vacantaaaaaaaa!

July 14, 2010

Vineri dimineata plec. Mi-am luat deja bilet. La 5 juma. Unii deabea veti adormi atunci. Eu ma voi uita pe geam cum trenul pleaca din gara. O mica excursie prin aceasta tara minunata, cu opriri prin Alba Iulia, Cluj, TImisoara iar apoi in Jimbolia, locul linistit unde mi-am petrecut si o perioada din vara trecuta.

Printr-un calcul scurt am ajuns la urmatorul rezultat:

Regrete:

  • Nu o sa vad meciul de rugby de sambata dimineata la tv si nici cel de seara de la Buzau 😦 ;
  • Nu o sa ajung marti la antrenament.

“Neregrete” :

  • O sa ies putin din Bucuresti;
  • O sa merg cu trenul, dar niciodata acelasi drum dus-intors :D;
  • O sa vad 2 orase prin care n-am mai trecut;
  • O sa traiesc putin fara calculator si internet (ca sa-mi dovedesc lipsa de dependenta);
  • O sa vad stele multe si luminoase din hamac;
  • O sa-mi petrec niste timp cu cea mai buna prietena pe care o am;
  • O sa simt si eu pentru cateva zile ca sunt in vacanta si ca imi pot relaxa mintea de toate deciziile mari pe care trebuie sa le iau, la cum sa fac multe lucruri intr-o zi cu cel mai bun randament, fara sa ma gandesc la ce nu fac destul de bine, la ce nu fac deloc si la ideile pe care inca nu le am.

Asa ca in ciuda regretelor, se pare ca o sa am o saptamana buna, o sa fac poze pentru tumblr , dar le voi pune la sfarsitul saptamanii pe net, sper sa gasim niste SH-uri bune , sa avem o vreme favorabila( totusi, vreau sa ma bronzez putin) sa intalnim cat mai putin oameni din aia…stiti, de proasta calitate care doresc sa se evidentieze prin asta si de fapt sper sa ne simtim bine in ciuda inconvenientelor care sunt sigura ca vor aparea. Sunt aproape sigura ca va fi o supersaptamana!